Primul dans...

Azi citeam pe facebook un post al unui grup, nu mai stiu care. Ne intreba pe noi mamicile care-i prima melodie pe care a dansat copilul nostru. Am facut putin brainstorming, mi-am intrebat jumatatea si am ajuns sa ne aducem aminte.... Leonard Cohen - Darkness... Ce pitic sensibil am :)



Mai am ceva de povestit, ca apoi uit. Am facut acum mai bine de o saptamana un bostan pt Halloween. Adica l-am scobit si i-am facut o gura, nas, ochi... Incantare maxima pe Tudor atunci cateva zile, mai ales cand il vedea luminand in gradina. Azi... dupa atatea zile, constatam ca bostanul a inghetat, s-a stricat si a inceput sa se macine pe masa din gradina. Vorbeam cu sotul ca trebuie aruncat. Dar T e de alta parere. el pare ca s-a atasat de primul lui bostan de Halloween ca a dat putin in plas, de nu mai reuseam sa-l impac. Deci sensibil, cum spuneam! :)

The best way to find yourself is to lose yourself in somebody else's story

Deocamdata traiesc povestea mea... care-i incurcata si nu stim ce sfarsit o sa aiba... Sunt parca tot mai multe necunoscute pe zi ce trece, in loc sa gasim raspunsuri...


Ne-am mutat acum o luna la Londra. Hmmm... Toata lumea ar zice, bravo, va invidiez... Si de fapt lumea chiar zice asta. Dar nu stiu cum a fost pt alta lume, dar noi ne-am schimbat viata la 180 de grade si trebuie recunoscut ca nu e usor. Am lasat in urma tot. O casa - a bancii mai mult decat a noastra, dar totusi caminul nostru, prieteni - as fi zis inainte sa plec ca asta o sa fie usor.. Si asa in ultima vreme reuseam sa ne vedem de doua, trei ori la jumatate de an. Poate si mai rar in ultima vreme... Bucurestiul - atat de injuratul bucuresti - ca doar e atata mizerie, oameni...rai, caini comunitari si mai stiu eu cate altele. Dar brusc, ni s-a cam facut dor de Bucuresti, de terasele la care stateam pana spre dimineata, de locul de joaca unde alergam dupa Tudor...


Si astea fiind spuse, acum ca am hotarat ca ne e doar de casa, prieteni, Bucuresti, ne-am settle in la Londra si asteptam momentul in care o sa ne simtim acasa aici... Dar parca nu vad momentul asta apropiindu-se... parca pe zi ce trece e mai departe si mai departe. Tot felu de piedici nu ne lasa sa ne asezam pe un curs bun...


Un lucru e bun in schimb. Lui T pare sa-i priasca bine viata aici. Nu cred ca duce dorul casei, cu toate ca ma intrebam zilele astea daca lui nu i-o fi dor?!

Tensiune...

Parca simt cum ma apasa norii de afara. E frig si bate un vant rece. E aprilie spre mai, dar nu e primavara asa cum mi-ar placea. De vina pt apasarea asta interioara or fi si discutiile in contradictoriu purtate cu jumatatea.
Schimbarile care urmeza... ne agita!

Puiului meu scump!

Mi-ai daruit un an minunat, in care am invatat ce este dragostea. Mi-ai adus multe bucurii, fiecare lucru nou pe care l-ai facut e o incantare pentru mami si pt tati! Am stat cu tine in brate si iti urmaream reactiile, fiecare grimasa. Te-ai transformat dintr-o mogaldeata mica care zambea la ingerasii din coltul camerelor, intr-un bebe frumos si curios, care vrea sa studiez toate sertarele din casa.  Locul tau preferat din casa este baia. Cum prinzi usa deschisa, cum verifici sa vezi daca este apa in cada! 
O strigi pe mama si pe baba de ceva vreme, dar tot asteptam cu sufletul la gura (in special tati ) sa il strigi pe tata! Stim ca poti pentru ca l-ai strigat de cateva ori, dar apoi nu ai mai vrut. Il tii in suspans pe tati. Iti place sa ne jucam de-a “gadi, gadi”. Mami te gadila si tu razi in hohote, dar si tu ii faci “gadi, gadi” lui mami. Zilele astea ai si spus o data “gadi”, dar nu ai mai vrut sa repeti. Ti-ai aratat ca poti si gata, il tii pentru tine. Iti plac cartile cu animale. Una din cartile tale preferate este si cu sunete. Dai pagina dupa pagina si animalele scot sunete, iar mami sau tati, sau bona Ioana iti citeste despre balena Olimpiana sau despre veverita Georgiana!
La multi ani puiul meu drag! Sa cresti mare si sanatos, iar mami o sa fie toata viata langa tine!
(scris pe 21.01.2011. Transcris azi!)